Aperitive și gustări
Brioșe cu bacon și cașcaval
Atunci când te gândești la brioșe, mintea îți zboară la un desert cu fructe sau cu ciocolată, o porție de brioșe pufoase, parfumate și dulci. Dar, la fel de bine, brioșele pot fi sărate și pot fi savurate ca aperitiv. Sunt spornice, ușor de făcut și nu necesită prea mare efort. Așadar, în mai puțin de o oră, aveți un mic dejun cald, un aperitiv pentru musafiri sau o gustare de care să se bucure toată familia.
Bouyourdi - aperitiv grecesc cu roșii și brânză
Îți plac aperitivele rapide și gustoase? Atunci trebuie să încerci Bouyourdi! Este un preparat grecesc foarte simplu, cu roșii, ardei și brânză feta. Este perfect și pentru o gustare sau ca parte a unei mese mai mari. Se face rapid și cu ingrediente puține.
Cum să faci mozzarella acasă
Dacă vă place mozzarella, ar trebui să încercați măcar o dată rețeta făcută în casă. Gustul și cremozitatea mozzarellei pot fi recreate în propria bucătărie, iar prețul va fi mai mic decât al mozzarellei din comerț. Înainte să faceți mozzarella în casă, ar trebui să știți că preparatul necesită destul de multă grijă și migală. Este nevoie să alegeți un lapte cu cel puțin 2% grăsime și care să nu fie pasteurizat.
Dressing cu avocado și iaurt pentru salată
Principalul defect pe care îl au salatele este faptul că sunt fade și lipsite de gust. Atunci când pui la un loc doar frunze de salată, de diferite tipuri, este nevoie de un sos gustos și consistent pentru a pune salata în valoare. Din acest motiv, multora nu le place salata și spun că nu are gust. Un dressing corect pentru salată se face separat, amestecând ingredientele și abia apoi turnând sosul peste salată. De cele mai multe ori, ne grăbim și adăugăm separat condimentele, uleiul, oțetul sau zeama de lămâie peste salată, fără să ținem cont de proporții. Aceasta este una dintre greșelile cele mai comune atunci când preparăm o banală salată. Astăzi vă propunem un dressing sățios și foarte gustos, din iaurt și avocado, dens și cremos, care pune în valoare orice salată. Din cantitățile recomandate veți obține un dressing pe care îl puteți folosi de 2-3 ori și puteți să-l păstrați câteva zile la frigider.
Pate de linte roșie (de post)
Astăzi vă propunem o rețetă ușoară și rapidă, vegetală, de care vă veți îndrăgosti la prima degustare. Un pate de linte cremos, fin și sățios, pe care îl puteți savura în orice perioadă a anului, pentru că este de post. Lintea roșie este una dintre cele mai sănătoase și hrănitoare legume. Este o sursă importantă de proteine vegetale și este foarte versatilă. Dacă v-ați plictisit de clasica supă cremă sau de mâncarea de linte, această pastă sau pate de linte este ideal. Nu se face greu și seamănă destul de mult cu hummusul.
Mini plăcinte cu ciuperci
Dacă vă plac mâncărurile cu ciuperci, trebuie să încercați această rețetă de mini plăcinte. Se fac ușor, aveți nevoie doar de câteva ingrediente și sunt ideale ca gustare, ca aperitiv sau pentru o masă rapidă și delicioasă. Mini plăcintele cu ciuperci sunt gata într-o jumătate de oră, sunt foarte gustoase și pot fi făcute oricând, din aluat foietaj congelat sau proaspăt. Sunt perfecte dacă aveți musafiri sau la petreceri, pentru că sunt foarte gustoase și arată extrem de bine.
Omletă franțuzească - cea mai fină și cremoasă omletă din lume
Sunt o mulțime de feluri și combinații de a face omletă. Totul ține de gust, de bucătărie și de preferințele fiecăruia. Dacă vă place omleta cremoasă la interior și crocantă la exterior, simplă, doar cu sare și piper, atunci această omletă franțuzească este alegerea perfectă. Astăzi vă propunem o rețetă de omletă cremoasă, tipic franțuzească, cu care să vă răsfățați în diminețile în care aveți poftă de ceva simplu și delicios.
Bulete de cartofi cu cașcaval
Atunci când ai poftă de o gustare rapidă și delicioasă, aceste bulete de cartofi cu cașcaval sunt ideale. Se fac foarte ușor, aveți nevoie doar de câteva ingrediente și sunt geniale atunci când aveți de pregătit o petrecere sau un aperitiv pentru musafiri. Buletele de cartofi cu cașcaval sunt foarte de efect, arată extrem de bine în farfurie și pot fi servite simple, cu sosuri sau ca garnitură pentru o friptură pe grătar.
Tartă cu broccoli și brânză
Atunci când trebuie să pregătești o masă rapidă, delicioasă și sănătoasă, poate fi o adevărată provocare pentru mulți dintre noi. Dar sunt preparate care ne pot scoate din încurcătură, simplu și repede. Unul dintre ele este această tartă cu broccoli, cremoasă, cu bază crocantă și nu în ultimul rând foarte gustoasă. Se face repede, iar combinația de aluat de tartă cu brânză cremoasă și broccoli este una delicioasă. Este un fel de mâncare ideal și pentru a integra broccoli-ul în alimentația copiilor, dacă aceștia nu sunt neapărat fani al gustului de broccoli. Cu această tartă sigur îi veți ”păcăli” să mănânce broccoli.
Chips-uri de casă - crocante și sănătoase
Nimic nu se compară cu o gustare crocantă, savurată alături de băutura preferată și de un film bun. Dacă vă plac chips-urile de cartofi, dar vreți o variantă mai sănătoasă și făcută în casă, vă recomandăm să încercați această rețetă. Chips-uri crocante de cartofi, rumenite în cuptor și aromate cu condimentele voastre preferate. Puteți face aceste chips-uri și din cartofi dulci. Sunt o variantă ideală de gustare, mai ales pentru copii. Nu conțin conservanți artificiali, ci doar o cantitate mică de sare și de ulei.
Chifteluțe de somon cu cartof dulce
Atunci când te gândești la chifteluțe, îți vine în minte gustul chiftelelor clasice, făcute din carne de porc, vită sau curcan. Dar ce spuneți de niște chifteluțe de somon cu cartof dulce, delicioase, sănătoase și extrem de simplu de făcut? Dacă aveți o bucată de somon și nu știți ce să faceți cu ea, această rețetă de chifteluțe cu cartof dulce este perfectă. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente, pentru o masă rapidă, delicioasă, sănătoasă și potrivită și pentru cei mai mici membri ai familiei. Puteți folosi orice fel de pește în loc de somon, chiar și un pește alb, mai puțin gras. Asigurați-vă doar că file-ul nu are oase, înainte de a trece la prepararea propriu-zisă a chifteluțelor.
Omletă italiană cu mozzarella și parmezan
Nu știm alții cum sunt, dar pentru noi un mic dejun perfect include neapărat o omletă delicioasă, pufoasă și rumenită în tigaie. Există o mulțime de feluri și de combinații în care puteți prepara și savura omleta, dar una dintre cele mai gustoase este cea cu mozarella. Sau omleta italiană, altfel spus, o rețetă de omletă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. Aveți nevoie doar de o tigaie de calitate și câteva ingrediente la îndemână și vă garantăm că veți obține o omletă care vă va face începutul de zi mai bun.
Cartofi înveliți în bacon, cu sos de smântână
Piețele sunt pline de cartofi noi, așa că o gustare cu cartofi și bacon este mai mult decât binevenită. Pentru această rețetă este ideal să folosiți cartofi cât mai mici, ca să nu fie nevoie să îi tăiați, ci să îi puteți pregăti întregi. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente și vă garantăm că această combinație de cartofi cu cabon crocant și cu sos ușor iute vă va face să vă lingeți pe degete! Sunt ideali ca garnitură, ca gustare sau pe post de cină rapidă.
Cremă de brânză cu somon afumat și mărar
Ce faci atunci când vrei să prepari un aperitiv sau o gustare rapidă, fresh, cu gust proaspăt și răcoritor? Apelezi la aceste tartine cu somon afumat și cremă de brânză, ideale atât ca gustare, cât și atunci când aveți musafiri. Se fac ușor, sunt delicioase, sunt sățioase și nu ai cum să dai greș cu ele. Ce îți poți dori mai mult de la o gustare sau de la un aperitiv? Puteți servi această cremă de brânză cu somon afumat pe pâine prăjită, pe tartine de foietaj sau pe biscuiți sărați.
Frittata cu bacon și spanac
Frittata, sau omleta pentru leneși, este alegerea ideală pentru un mic dejun în familie sau un brunch târziu, într-o zi de weekend. Există atâtea feluri de a face frittata, încât fiecare gospodină are o rețetă proprie, adaptată.
Ardei umpluți cu 4 tipuri de brânză
Atunci când te gândești la ardei umpluți, îți vin în minte ardeii umpluți cu carne de porc sau de vită, cu sos de roșii, pe care îi savurezi cu smântână și pâine proaspătă. Dar ce spuneți de o rețetă de ardei umpluți cu brânzeturi? O rețetă fără carne, dar extrem de gustoasă și sănătoasă, care poate fi savurată pe post de fel principal sau garnitură. Astăzi vă propunem o rețetă de ardei umpluți cu patru feluri de brânză, pe care îi puteți face în cuptor sau pe grătar. Puteți alege orice tipuri de brânză vă plac sau de care aveți prin frigider. Important este să nu fie numai brânzeturi tari sau cremoase, pentru ca amestecul să fie omogen. De asemenea, asigurați-vă că nu toate brânzeturile sunt foarte sărate, pentru că gustul final va fi și el foarte sărat. Pentru această rețetă, noi am folosit mozzarella, parmezan, brânză de capră și ricotta și proporțiile au fost perfecte.
Palmieri din foietaj cu ciuperci
Știm că vă plac rețetele cu ciuperci, iar aceste gustări pe care vi le propunem astăzi sunt pur și simplu irezistibile. Combinația de aluat foietaj cu ciuperci este delicioasă, atât ca aperitiv, ca gustare sau atunci când aveți musafiri. Palmierii de foietaj cu ciuperci se fac foarte simplu, arată extrem de bine și pot fi savurați și reci, a doua zi, la micul dejun. Le puteți prepara și păstra câteva zile, într-un loc uscat și răcoros.
Ruladă simplă cu șuncă și cașcaval
Nu știm voi cum preferați, dar nouă cel mai mult ne plac rețetele simple, pentru care ai nevoie de puține ingrediente, dar cu gust wow. Dacă și voi preferați la fel, atunci această ruladă este fix ce vă trebuie. O ruladă delicioasă umplută cu șuncă și cașcaval, pe care o puteți pregăti ca aperitiv, ca gustare atunci când aveți musafiri sau pur și simplu, pentru o masă rapidă și delicioasă. Rulada poate fi păstrată și savurată și rece, vă asigurăm că este la fel de gustoasă și că se potrivește perfect a doua zi, pe post de mic dejun.
Sos de brânză pentru nachos - rapid și delicios
Atunci când te gândești la o porție de nachos crocanți, automat te gândești și la sosul delicios de brânză cu care îi savurezi. Te poți bucura de această gustare oricând, nu doar atunci când mergi la film. Sosul de brânză se face foarte ușor acasă, așa că tot ce mai ai de făcut este să cumperi o pungă de nachos și să-ți inviți prietenii la tine la un film bun. Pentru sosul de brânză veți avea nevoie de brânză cheddar, red cheddar mai exact. Dacă folosiți alt tip de brânză sosul nu va avea culoarea aceea portocalie la care vă așteptați.
Cartofi umpluți cu bacon și cheddar
Atunci când te gândești la cartofi, îți vin în minte o mulțime de combinații de gusturi și de rețete pentru a-i savura. Una dintre cele mai versatile legume, cartoful este și preferata românilor. Nu degeaba este cea mai vândută legumă pe piața de la noi. Trecând de banalii cartofi prăjiți sau piure de cartofi, există atât de multe rețete cu cartofi, încât ne-ar trebui un capitol dedicat doar lor. Astăzi vă propunem o rețetă simplă, dar gustoasă și sățioasă, de cartofi la cuptor, umpluți cu brânză cheddar și bacon. Un prânz sau o cină delicioasă, care va fi pe placul tuturor și care nu mai are nevoie de nimic altceva, poate doar o salată de crudități. Aroma de cartof copt și gustul de brânză topită în cuptor nu au cum să vă lase indiferenți, așa că vă invităm să încercați această rețetă și să ne scrieți în comentarii cum vi s-a părut.
Mini pizza - gustări rapide și delicioase
Dacă vă place pizza, veți adora această rețetă de mini pizza, apetisante și delicioase. Cu câteva ingrediente la dispoziție, puteți face o mulțime de combinații de arome și gusturi, care să fie pe placul întregii familii. Dacă în mod normal o pizza are aceleași ingrediente pe toată suprafața, aceste mini pizza le puteți face diferite, combinând câte 2-3 topping-uri. Sunt perfecte ca gustare într-o după-amiază în familie sau atunci când aveți musafiri. Ca să nu mai vorbim despre petrecerile pentru copii, unde îi veți cuceri pe cei mici cu pizza pe care o vor devora imediat. Puteți folosi aluat pentru pizza cumpărat sau îl puteți face în casă. Aveți instrucțiunile AICI.
Mozzarella sticks - crocante la exterior și cremoase la interior
Mozzarella sticks sunt genul acela de preparat care e pe gustul oricui. Se fac ușor, rapid, sunt perfecte atunci când aveți musafiri, la o petrecere pentru copii sau ca gustare, pur și simplu. Batoanele sau crochetele de mozzarella se potrivesc perfect alături de un pahar de bere rece, sunt cremoase la interior si crocante la exterior și sunt o idee bună de răsfăț culinar, atunci când aveți poftă de ceva bun. La fel ca (aproape) orice lucru gustos, au un singur defect: numărul mare de calorii. Dar dacă nu vă faceți griji în privința siluetei, le puteți pregăti de câte ori aveți poftă.
Cartofi franțuzești la cuptor
Ce poate fi mai gustos decât o combinație de cartofi, ou fiert, smântână și cașcaval, rumenite în cuptor și servite pe îndelete? Astăzi vă propunem o rețetă de cartofi franțuzești, care nu este același lucru cu cartofii Dauphinoise. Este o rețetă preluată din bucătăria franceză și adaptată, o combinație de arome, perfectă atât ca garnitură, cât și ca fel de mâncare în sine.
Quesadilla de pui
Dacă aveți poftă de ceva rapid și gustos, această rețetă este ce vă trebuie! Quesadilla de pui, delicioasă și ușor de făcut, un preparat care vă duce cu gândul la fast food, dar este totuși o mâncare sănătoasă, de care vă puteți bucura fără să vă faceți griji pentru siluetă. Este, de asemenea, perfectă dacă v-a rămas niște friptură de pui gata făcută, pe care vreți să o serviți în alt mod.
Clătite umplute cu piept de pui și ciuperci
Clătitele sunt un preparat foarte versatil, pentru că pot fi servite atât ca desert, cât și în varianta sărată, umplute cu carne, cu brânză sau cu ciuperci. Totul este să eliminați zahărul și esențele aromate din compoziția de clătite, și veți obține un ”ambalaj” foarte gustos pentru un fel de mâncare principal.
Tort de cartofi cu cheddar și șuncă
Combinația de cartofi cu cașcaval și cu șuncă este una absolut irezistibilă. De aceea rețetele pe bază de cartofi și brânzeturi sunt atât de populare. Se fac ușor, gustul este nemaipomenit și au un singur defect: numărul mare de calorii. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este un fel de mâncare pe cât de gustos și spectaculos, pe atât de simplu de făcut. Aveți nevoie de exact patru ingrediente și veți obține, fără mare bătaie de cap, un fel de mâncare cu care să mulțumiți toată familia. Puteți folosi orice brânzeturi vă plac sau de care aveți în frigider: cașcaval afumat, brânză gruyere, mozarella etc, în combinație cu cheddarul roșu. Vă asigurăm că rezultatul final vă va face să vă lingeți pe degete, indiferent ce ați folosi.
Coșulețe de parmezan - cel mai apetisant decor comestibil
Atunci când vine vorba despre mâncare, decorurile comestibile sunt preferatele noastre. Ce-ai spune de o salată Caesar, servită într-un coșuleț din parmezan, comestibil? Sau orice fel de gustare, servită dintr-un ”bol” delicios. Astăzi te învățăm cum să faci aceste coșulețe de parmezan, cu care îți vei da gata prietenii. Sunt perfecte pentru petreceri, dar pot fi făcute și fără vreo ocazie anume. În funcție de ce vreți să serviți din ele, le puteți face mai mari sau mai mici. De exemplu, pentru a servi aperitive la o petrecere, veți folosi pahare ca suport. Dacă vreți să serviți o salată, veți folosi un bol ca model.
Pâine de casă cu cartofi - crocantă la exterior și pufoasă la interior
Nimic nu se compară cu o bucată de pâine caldă, făcută în casă și ruptă cu mâna, pe care întinzi unt sau cremă de brânză. Iar unul dintre cele mai gustoase feluri de pâine este cea cu cartofi, o pâine densă și sățioasă, care va fi pe placul întregii familii. Pâinea cu cartofi este un sortiment de pâine de inspirație germană și are o aromă ușor dulce, datorită amidonului din cartofi. Trebuie să alegeți cartofii sfărâmicioși, cu o textură uscată, care nu vor absorbi foarte multă apă în timpul fierberii.
Falafel arăbesc cu salată tabouleh
Vă e poftă de o mâncare cu iz oriental sau pur și simplu vreți ceva ușor de făcut, rapid și fără carne? Ați ajuns exact unde trebuie, pentru că astăzi vă propunem o porție delicioasă de falafel, chifteluțe din năut cu pătrunjel și condimente, 100% vegetariane și care se potrivesc de minune alături de o salată tabouleh. Falafelul este alegerea perfectă dacă vreți să savurați niște chifteluțe aromate, dar v-ați săturat de carne. Este o rețetă ușoară, perfectă pentru o cină rapidă și gustoasă. Falafelul se potrivește de minune cu salata tabouleh, dar nu este obligatoriu să le savurați împreună. Puteți combina falafelul cu sosuri, cartofi prăjiți sau orice vă trece prin minte.
Shakshouka - ouă în sos de roșii
Dacă nu ați încercat niciodată ouăle ochi în sos de roșii, trebuie să o faceți! Este una dintre cele mai gustoase combinații în care puteți savura ouăle, ușor de făcut, potrivite atât ca mic dejun, brunch, cât și pe post de cină rapidă, pentru că se prepară în mai puțin de 30 de minute. Această rețetă cu ouă și sos de roșii este cunoscută peste tot în lume, e drept că sub denumiri diferite. Unii îi spun ”ouă în purgatoriu”, alții ”shakshuka”. Se pare că rețeta originală provine de undeva din Italia, iar denumirea ei - uova in purgatorio - are rezonanță biblică: așa cum ouăle albe sunt înconjurate de sos roșu ca de flăcări, așa și sufletele celor păcătoși încearcă să scape din flăcările iadului. În funcție de rețeta pe care o urmați, există mai multe modalități de a face acest preparat. De asemenea, puteți adapta cantitățile în funcție de numărul de persoane pentru care pregătiți ouăle în sos de roșii.
Drob de pui în crustă de aluat
Drob de pui în crustă de aluat - un aperitiv original, atipic și gustos, undeva la granița dintre drob și plăcintă cu carne tocată.
Tartă cu spanac și brânză feta
Tarta sărată este o idee foarte bună pentru o cină rapidă sau pentru o gustare. Se face foarte simplu, este sănătoasă, iar dacă folosiți aluat gata preparat, tot ce aveți de făcut este să amestecați toate celelalte ingrediente și să puneți la cuptor. Astăzi vă propunem o tartă cu spanac și brânză feta, pentru că piețele sunt pline de verdețuri și puteți găsi spanac proaspăt.
Cel mai bun sos pentru cartofii prăjiți
Dacă vă plac cartofii prăjiți cu dressing, atunci trebuie neapărat să încercați această combinație! Cartofii vor fi irezistibili, delicioși și aromați și nu o să vă puteți opri la o singură porție. Acest sos este unul pe bază de usturoi și parmezan, iar dacă deja vă plouă în gură, zic să trecem la ingrediente și la prepararea lui!
Chifteluțe de pește
Chifteluțele de pește sunt o alternativă foarte bună la chifteluțele clasice. Sunt mult mai sănătoase, au mai puține calorii și grăsimi, dar un conținut mare de Omega 3 și Omega 6, în funcție de tipul de pește pe care îl alegeți. Puteți pregăti chifteluțele de pește din orice fel de pește alb. Noi am ales varianta cu șalău, dar le puteți face și din crap sau păstrăv. Cu cât mai gras peștele, cu atât mai gustoase vor ieși chifteluțele. Le puteți prăji în ulei sau găti în cuptor, dacă vreți o variantă sănătoasă și care să nu fie îmbibată în ulei.
Omletă fără ouă - micul dejun perfect, de post
Sună ciudat, dar puteți face omletă fără ouă, de care să vă bucurați în perioada postului. Dacă vă este dor de o omletă cu legume la micul dejun, dar țineți post, această rețetă vă va scoate din încurcătură. Probabil vă întrebați cu ce veți înlocui ouăle din omletă. Răspunsul e simplu: cu tofu. Iar combinația cu legume vă asigură un mic dejun delicios, consistent și plin de vitamine și fibre.
Frigănele sau pâine dată prin ou - micul dejun al copilăriei
Dacă este un mic dejun care ne aduce aminte de copilărie, cu siguranță este vorba despre frigănele. Sau pâine în ou, sau oricum doriți să le numiți. Le făceau mamele și bunicile noastre, atunci când ceream ceva dulce sau ca mic dejun, cu zahăr tos deasupra și cu o cană de ceai sau lapte. Nimic nu se compară, dimineața, cu mirosul de pâine prăjită în ou, dar mai ales cu gustul ei. Te duce instant cu gândul la copilărie, oricât de departe ai fi de casa părintească și oricât de mult timp a trecut de atunci. Gustarea noastră preferată poate fi și gustarea preferată a copiilor noștri, așa că am adaptat puțin rețeta originală și astăzi vă propunem o variantă de frigănele aromată, parfumată cu zahăr vanilat, numai bună pentru o dimineață în familie.
Brioșe cu ouă și bacon
Dacă nu mai știți ce să pregătiți la micul dejun, sau pur și simplu căutați o variantă originală de a găti ouăle, rețeta aceasta vă va cuceri pe loc. Brioșe pufoase, cu bacon și cașcaval, perfecte ca gustare, aperitiv sau mic dejun. Se fac rapid, sunt bune atât calde, cât și reci, iar copiii le vor adora. Aceste brioșe sunt o alternativă nemaipomenită dacă v-ați plictisit de clasica omletă, ouă ochiuri sau ouă fierte. Pentru aceste brioșe de ou aveți nevoie de o tavă pentru muffins, clasică, cu 12 forme. Poate fi de teflon sau de silicon. În funcție de dimensiunea tăvii și de adâncimea orificiilor pentru brioșe, cantitățile din rețetă vă vor ajunge la fix sau va mai rămâne compoziție. Dacă formele nu sunt foarte înalte, puneți 6 ouă în loc de 8 și mai puțină smântână.
Plăcintă cu somon și spanac
Plăcintele sărate sunt o variantă excelentă pentru gustare, pentru o masă rapidă sau dacă aveți musafiri. Se fac ușor, există o mulțime de variante în care le puteți pregăti și le puteți umple cu orice vă place. Plăcinta cu somon și spanac este un preparat simplu și gustos, hrănitor și foarte sănătos. Acizii grași Omega 3 și 6 din somon contribuie la o dietă echilibrată, iar spanacul este o sursă excelentă de fier, vitamine, minerale și acid folic. Puteți folosi aluat foietaj făcut în casă sau cumpărat. Dacă optați pentru cel cumpărat, reduceți la minimum timpul petrecut în bucătărie și efortul depus în prepararea acestei plăcinte.
Cum să faci piure de cartofi PERFECT
Atunci când vine vorba despre bucătărie, nu prea dăm atenție preparatelor simple. Avem impresia că știm cum se fac și că nu putem greși. De multe ori, această impresie este greșită și tocmai mâncărurile banale nu ne ies cum trebuie. Este și cazul piureului de cartofi, pe care fiecare gospodină îl prepară în stilul propriu. E foarte ușor să greșești și să strici preparatul, iar una dintre cele mai mari greșeli este să folosești mixerul. Acesta nu face decât să strice piureul, să-l facă gumat și grețos. Piureul de cartofi perfect are câteva secrete și, dacă țineți cont de acestea, veți obține o garnitură gustoasă, cremoasă și plină de savoare.
Pastă de ciuperci cu usturoi - de post
În zilele de post, legumele sunt baza oricărei mese, indiferent sub ce formă alegeți să le consumați. Ciupercile în mod special reprezintă o alegere foarte sănătoasă și potrivită pentru post, sunt o sursă excelentă de proteine și nutrienți și aveți o mulțime de tipuri de ciuperci din care să alegeți. Iar dacă v-ați plictisit de clasica tocăniță de ciuperci sau supă-cremă, astăzi vă propunem ceva inedit: pate sau pastă de ciuperci, spuneți-i cum vreți. Se face rapid, este delicioasă cu o felie de pâine prăjită și este suficientă pentru un prânz sau o cină rapidă. Maioneza vegetală se face foarte simplu și găsiți instrucțiunile AICI.
Chec aperitiv cu șuncă și ciuperci
Checul aperitiv este pe cât de arătos și de gustos pe cât îi spune și numele. Un chec sărat, o combinație irezistibilă de arome și de culori, perfect pentru când aveți musafiri. Checul aperitiv poate fi făcut și păstrat câteva zile la frigider, și savurat dimineața, la micul dejun, sau ca gustare.
Garlic bread - cel mai gustos mod de a savura pâinea
Sigur ați auzit de garlic bread. Sau pâine cu usturoi, pe românește. Se găsește congelată, la supermarket, dar este și mai gustoasă atunci când este făcută în casă. Pâinea cu usturoi este o gustare delicioasă, care se face extrem de simplu și pentru care aveți nevoie de foarte puține ingrediente. Dacă aveți o franzelă din ziua precedentă, care s-a uscat, o puteți transforma într-o delicioasă pâine cu usturoi (garlic bread).
Pate vegetal făcut în casă
În post, este o adevărată provocare să mănânci sănătos și diversificat. Pate-ul de post poate fi o variantă bună, dar doar dacă este făcut în casă. Feriți-vă de pate-urile de post din comerț, pentru că sunt pline de aditivi și conservanți și nu au nicio valoare nutrițională. În schimb, dacă faceți pate vegetal acasă, avantajul este că știți exact ce puneți în el, este făcut doar din legume și poate fi o variantă de masă potrivită inclusiv pentru copii. Pate-ul vegetal este foarte gustos și poate fi păstrat în frigider până la cinci zile.
Cartofi dulci la cuptor - crocanți și aromați
Cartofii dulci sunt o alternativă excelentă pentru cartofii obișnuiți. Mai sănătoși, cu mai puține calorii și mai mare valoare nutrițională, cartofii dulci pot fi o gustare perfectă sau o masă în sine.
Cum să faci ouă ochiuri PERFECTE, fără ulei
Nimic nu se compară cu un ou ochi perfect, cu gălbenușul cremos și moale. Cine a făcut măcar o dată în viața lui ouă ochiuri, știe cât de ușor este s-o dai în bară. Ca la orice preparat simplu, poți da greș foarte ușor. Marginea oului arsă, albușul lipit sau împrăștiat prin tigaie, gălbenușul prea moale sau albuș rămas crud în mijloc și lista poate continua. Secretul pentru un ou ochi perfect constă într-un truc foarte simplu: renunțați să mai faceți oul ochi în ulei încins. În acest fel, reușita va fi aproape sigură, aspectul și gustul perfecte, iar oul ochi va deveni un aliment sănătos și nu va mai intra în categoria prăjeli.
Ciuperci umplute cu bacon
Ciupercile umplute cu bacon, branza, ceapa caramelizata si usturoi sunt un aperitiv delicios.
Aperitiv cu bacon si curmale
Curmale umplute cu migdale si invelite in bacon - simplu si gustos.
Branza Brie la cuptor, cu migdale si zahar brun
Cand ai chef de "ceva bun", asta poate fi reteta pe care o cauti.
Parmalet - omleta cu parmezan
O omleta este intotdeuna o idee buna pentru micul dejun, iar cea cu parmezan este de-a dreptul modul perfect de a-ti incepe ziua.